Organizarea contabilitatii patrimoniale constituie o obligatie stabilita prin lege pentru toate persoanele juridice, precum si pentru persoanele fizice care au fost autorizate sa desfasoare activitati pe cont propriu si au calitatea de comerciant.
Baza legala privind organizarea si conducerea evidentei contabile este formata in principal din: – Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 14.01.2005, cu modificarile si completarile ulterioare;
-Ordinul Ministrului Finantelor Publice 94 / 2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 85 din 20.02.2001, cu modificarile si completarile ulterioare; – Ordinul Ministrului Finantelor Publice 306 / 2002 pentru aplicarea Reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 25.04.2002, cu modificarile si completarile ulterioare – Incepând cu data de 01.01.2006, OMFP 94/2001 si OMFP 306/2002 se abroga prin Ordinul 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1085 din 30.11.2005
– Incepand cu 10.11.2009 intra in vigoare Ordinul 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene care abroga Ordinul 1752/2005. Obligatia de a organiza si conduce contabilitatea revine, potrivit legii, si subunitatilor fara personalitate juridica cu sediul in strainatate, care apartin de persoane juridice, cu sediul sau domiciliul in România, cit si subunitatilor cu sediul in România care apartin unor persoane juridice sau fizice cu sediul sau domiciliul in strainatate.
Rolul contabilitatii primare
Descentralizarea economiei a determinat aparitia si dezvoltarea liberei initiative care solicita agentului economic sa-si asume riscul in activitatea sa pentru ca activitatea pe care o desfasoara are loc in conditii de concurenta. Pentru a putea sa se mentina si sa reziste in aceasta lupta agentul economic trebuie sa isi cunoasca rezultatele activitatii sale astfel incât din venituri sa-si acopere cheltuielile si sa obtina si profit. Pentru indeplinirea obiectului de activitate, patrimoniul ag. ec. se afla intr-o permanenta miscare si transformare ca urmare a urmatoarelor procese economice: aprovizionarea si productia.
Activitatile desfasurate de un agent economic pot fi grupate astfel :
In functie de aceste activitati se angajeaza si cheltuielile, respectiv se utilizeaza mijloace banesti si financiare pentru a satisface anumite necesitati productive sau obligatii.
Cheltuielile se clasifica astfel :
· cheltuieli de exploatare – consum de materii prime si materiale, amortizarea imobilizarilor, energie, apa, gaz, fond de somaj, cheltuieli cu deplasari, detasari, reclame, protocol, publicitate, alte servicii executate de terti (transporturi, servicii, etc.)
· cheltuieli financiare – cheltuieli legate de emiterea, cumpararea si rascumpararea titlurilor de valoare, diferente nefavorabile de curs valutar, cheltuieli cu depozite.
· cheltuieli exceptionale – pierderi din calamitati naturale, debitori prescrisi, amenzi, penalitati, donatii, despagubiri. Corespunzator acestor categorii de cheltuieli, unitatea obtine si venituri, ca rezultat al vânzarii de marfuri sau produse, executare de lucrari si prestari de servicii.
Veniturile se impart in :
a) venituri din exploatare – din comercializarea marfurilor, livrari produse, executari de lucrari si prestari servicii
b) venituri financiare – din dobânzi si din participatii (dividendul obtinut prin cumparari de actiuni de la alte SC)
c) venituri exceptionale – din despagubiri si penalitati
Contabilitatea este stiinta si arta stapanirii afacerilor, in care scop se ocupa cu “masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute din activitatea persoanelor fizice si juridice”, in care scop “trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie, atat pentru cerintele interne ale acestora, cat si in relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori” (Legea contabilitatii nr.82/1991, republicata in iunie 2007, art.2, al (1).
Contabilitatea s-a nascut odata cu economia de subsistenta a comunei primitive, desenele din pesterile rupestre nefiind altceva decat forme incipiente ale „socotelilor”: cate animale au fost, vanate si mancate, cate piei s-au jupuit si cate haine au rezultat, etc. Impreuna cu economia in dezvoltare s-a perfectionat si „arta tinerii socotelilor”, punctul de cotitura reprezentandu-l modelul matematic elaborat de Luca Paciolo di Borgia acum mai bine de 500 de ani, dupa care contabilitatea a devenit de neinlocuit, fara alternative, deopotriva o stiinta si o arta in urmarirea existentei si miscarii capitalurilor si utilitatilor, al stabilirii rezultatelor activitatii si plasarii lor, si totul de maniera ca afacerile sa beneficieze permanent de suportul banesc necesar.[1] Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, stiintifice si practice sunt fara sfarsit atat in ceea ce priveste cuprinderea fenomenelor economice cat si al modului in care ele sunt sistematizate, prelucrate si prezentate, astfel ca despre ea niciodata nu poti sa pretinzi ca stii totul. Companiile, intreprinderile, institutiile, societatile de orice fel si marime, persoanele juridice din intreaga lume intocmesc „conturi” si situatii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informatii, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, dupa o metodologie unica – iar aceasta este contabilitatea.
Din punct de vedere istoric, cateva repere merita a fi retinute. In lucrarea “ Contabilitatea generala” din 1947, editia a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu defineste contabilitatea pe trei coordonate:
1. obiectul – contabilitatea este o ramura a stiintelor sociale care asigura inregistrarea metodica si ordonata a tuturor operatiilor privind miscarile de valori, de drepturi si obligatii, precum si modificarile determinate de rezultatele activitatii desfasurate;
2. scopul – contabilitatea are drept scop stabilirea situatiei economice si juridice a intreprinderii, exercitarea permanenta a unui control;
3. mijloacele – contabilitatea se foloseste de mijloace proprii: conturi, balante de verificare, jurnale.
Conform Legii contabilitatii nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializata in masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute din activitatea presoanelor fizice si juridice […] trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie, atat pentru cerintele interne ale acestora, cat si in relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori.
Contabilitatea este procesul prin care informatiile financiare a unei entitati sunt inregistrate, clasificate, sumarizate, interpretate si comunicate. Auditarea, o disciplina inrudita, este procesul de analiza independenta a raportarilor financiare cu scopul exprimarii unei opinii referitoare la corectitudine si respectarea principiilor contabile general acceptate.
Practicantii contabilitatii se numesc contabili. Contabilii cu experienta pot fi atestati de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati drept Contabil Autorizat, Expert Contabil sau Cenzor independent, Auditor, Evaluator. Inregistrarile care se efectueaza zilnic constituie Contabilitatea primara. Contabilitatea este o componenta a sistemului informational economic. Evidenta cronologica si sistematica a informatiilor economice se face pe baza documentelor justificative, avand ca modalitate de exprimare si evaluare etalonul banesc. Contabilitatea moderna se bazeaza principiul dublei inregistrari. Aceasta forma este cunoscuta si sub numele de contabilitate in partida dubla. Acest sistem presupune efectuarea a cel putin doua inregistrari pentru fiecare tranzactie: debitarea unui cont contabil si creditarea altuia. Suma tuturor debitarilor trebuie sa fie intotdeauna egala cu suma tuturor creditarilor, putand astfel verifica usor existenta erorilor. Acest sistem a fost folosit deja in Europa medievala, posibil chiar in Grecia antica. In anumite cazuri se foloseste si contabilitatea in partida simpla. Inregistrerea cronologica a informatiilor economice se realizeaza cu ajutorul conturilor contabile, intocmindu-se Registrul-jurnal, iar inregistrarea sistematica se realizeaza prin intocmirea Registrului de Inventar si a Registrului Cartea Mare. Lucrarile de sinteza care se intocmesc periodic sunt Bilantul contabil si Contul de profit si pierdere. Verificarea corelatiilor se realizeaza cu ajutorul Balantei de verificare.